Autor: Tatiana Raețcaia
Prepararea meselor nu trebuie să dureze foarte mult, pentru a petrece mai mult timp alături de cei dragi. Artiști în bucătărie vă propun de data aceasta o rețetă de somon cu unt aromatizat, preparată cu drag de actorii Eduard Adam și Tatiana Raețcaia, alături de băiețelul lor, Matei.
Somonul pare un pește ușor de preparat, dar ne iese de fiecare dată la fel de gustos? Rămâneți în continuare alături de noi și nu veți da greș cu această rețetă!
Ingrediente pentru somon cu unt aromatizat:
- 2-3 rondele/fileuri de somon
- 50 g unt
- 3 cm ghimbir
- 2-3 căței usturoi
- Suc de la ½ lime sau lămâie
- Oregano proaspăt
- Sare, piper după gust
Începem cu topirea untului pe jumătate, după care stoarcem o jumătate de lime. Avem nevoie de o pastă compusă din untul topit, usturoi, sucul de la jumătatea de lime și oregano, pe care le asezonăm cu sare și piper. Se adaugă toate ingredientele pentru pastă la blender și se amestecă bine.
Așezăm somonul într-o tavă antiaderentă și îl ungem bine cu pasta de unt asezonat. Punem și câteva frunze de oregano peste pește și îl lăsăm vreme de 2 minute la marinat. Între timp preîncălzim cuptorul la 180 de grade.
Pasta de unt care a rămas se pune într-o bucată de folie alimentară, se rulează și se pune la congelator pentru a se întări. Aceasta se poate folosi și la alte preparate, pentru a da un plus de aromă.
Somonul cu unt aromatizat se pune la cuptor pentru 25-30 de minute. După ce scoatem tava de la cuptor, lăsăm somonul să stea puțin și îl punem în farfurii. Scoatem pasta de unt aromatizat de la congelator și o tăiem în bucăți, pe care le punem peste somonul din farfurii.
Somonul cu unt aromatizat se poate servi cu o salată simplă, dar întotdeauna alături de cei dragi.