Aleg să previn! Educație și Sănătate este un club care își propune să-i inspire pe părinți să aleagă metodele educative cele mai adecvate, de bun simț, pentru echilibrul și realizarea copiilor lor.
Parentajul modern este o noțiune în curs de a se naște, până una alta tatonăm. Acest impas în care se află învățământul acum poate fi însă transformat dintr-o criză într-o oportunitate.
Echipa noastră este formată din profesioniști cu expertiză în domenii precum: psihologie, artă, teatru, etichetă, comunicare, jurnalism, business și multe altele.
Vă punem la dispoziție o selecție relevantă de articole, tutoriale video, panele, emisiuni sau podcast-uri realizate de specialiștii noștri în educație și sănătate.
De asemenea, ne-am gândit la noțiunea de club, unde fiecare membru își poate comunica experiența și beneficia de îndrumările, cunoștințele și metodele aplicate cu succes de ceilalți.
Avem nevoie și noi, ca părinți, dar cu atât mai mult copiii noștri, de modele morale de urmat pentru ca în familiile noastre să se mențină un stil de viață echilibrat.
Conținutul clubului este organizat în două categorii:
· Prima este adresată părinților (Salonul Părinților); Am căutat să includem sfaturi avizate și practice legate de viața echilibrată (sănătate și nutriție); dezvoltare socio-emoțională și concepte esențiale de parentaj modern.
Părinții interesați pot aprofunda, prin înscrierea și participarea la atelierele organizate de mentorii noștri, din domeniile: parenting, dezvoltare personală, dezvoltare vocațională, echilibru și sănătate etc.
· A doua categorie pentru copii (Camera Copiilor), este formulată întru-un limbaj cât mai accesibil lor. Juniorii pot descoperi aici recomandări privitoare la cărți, jocuri, articole, video-uri, aplicații. De asemenea, punem la dispoziție ateliere în care să se familiarizeze cu propria creativitate manifestându-și-o practic. Domeniile pe care le avem în vedere sunt: mișcare și sănătate, artă și creație, dezvoltare personală, dezvoltare vocațională, eticheta, educație financiară, digitalizare etc.
Combinăm jocul cu cunoașterea într-o manieră organică care să stimuleze nu doar evoluția mentală și psihologică a copiilor, ci să ne dezvolte la rândul nostru alături de ei.