M-am născut la Sibiu și am avut parte de o creștere bilingvă: română și germană. Astfel am avut de timpuriu acces nu doar la două limbi diferite, ci și la două culturi aparte, la două moduri diferite de a privi lumea. Încă de la grădiniță, mergând alternativ la cea particulară de limbă germană și la cea de stat, românească, am avut prilejul să înțeleg, prin experiența mea personală, că există moduri diferite de a transmite cunoștințe și de a face educație. Un alt tip de educație l-am primit la școala de balet, pe care am început s-o frecventez asiduu de la vârsta de 4 ani. Aici am învățat cum să mă poziționez față de propriul corp. Am deprins disciplina necesară de a ști să mă exprim prin intermediul corpului, iar în timp mi-am dat seama de nenumăratele foloase pe care mișcarea practicată cu plăcere și seriozitate le aduce atât trupului cât și minții.
Mi-am continuat educația urmând școala germană de la Sibu și, apoi, Facultatea de Limbi Germanice din cadrul Universității București. Cum deja stăpâneam germana, am optat pentru engleză ca limbă principală. M-au atras în mod special cursurile referitoare la pedagogie și psihologie. Nu m-am mărginit la bibliografia recomandată de către profesori, ci m-am străduit să pun mâna pe cât ai multe cărți de psihologie cu abordări diverse referitoare la educație. Multe dintre ele s-au dovedit cărți pline de revelații, care m-au ajutat enorm în decursul vieții atât ca pedagog, cât și ca mamă (iar acum, ca dublă bunică). Sunt cărți pe care nu pot să nu le recomand călduros și altora aflați în căutare de răspunsuri. Printre cele care mi-au fost de cel mai mare folos din punct de vedere practic s-au numărat „Experimentul Summerhill”, de A. S Neill, „Inteligența copilului”, „Reprezentarea lumii la copii”, „Psihologia copilului” și „Judecata morală la copii” de Jean Piaget, „Copiii la putere: excrescențele monstruoase ale învățământului liberal”, de David Eberhard, „The Secret of Childhood” și „The Absorbent Mind”, de Maria Montessori, „Arta de-a iubi” și „Haben oder sein” de Erich Fromm, ori „My mother, Myself” de Nancy Friday.
După terminarea facultății, am preferat să mă păstrez în afara sistemului de învățământ de atunci, impregnat cum era de tiparele comuniste. Așa că am pus pe picioare o grădiniță particulară de germană, care mi-a oferit prilejul să aplic în mod liber multe dintre lucrurile învățate în cărți, dar și să învăț altele noi. Între timp, am devenit și mamă, ceea mi-a îmbogățit experiența dintr-o perspectivă complet diferită. În paralel, dădeam meditații la germană și la engleză, lucrând la toate nivelurile și cu toate categoriile de vârstă. Asta m-a ajutat nu doar să nu mă deprofesionalizez, dar și să înțeleg mai bine cât de diferită poate fi psihologia de la o vârstă a devenirii la alta. Apoi au venit evenimentele din decembrie 1989. Liceul german din București s-a golit brusc de profesori, mulți hotărând să plece din țară. Directorul de atunci, un fost coleg de facultate, m-a rugat să preiau câteva clase până reușește să salveze situația. Cu acest prilej, am căpătat și experiența predatului „instituționalizat”.
Au urmat doi ani în care am lucrat la Londra ca producător BBC, ceea ce m-a pus în contact cu o sumedenie de dascăli uluitori. E vorba despre cei are predau cursurile de producători unor persoane sosite din 37 de țări și culturi diferite. Nivelul și stilul în care știau să transmită cunoștințe precise unui grup atât de eterogen m-au lăsat cu gura căscată. În paralel, fiica mea spunea însă cât de dezamăgită este de nivelul de predare de la școala germană de la Londra în comparație cu cel din București. Nici aici nu m-am abținut să predau, eleva mea fiind o jurnalistă britanică în curs de pregătire pentru a deveni corespondent în România și căreia i-am predat româna, ceea ce a reprezentat o nouă provocare și o schimbare de perspectivă.
Odată cu trecerea anilor, copiii mei de la grădiniță și de la școală au crescut. Și au acum proprii lor copii, pe care îi aduc în multe cazuri tot la mine, ba pentru engleză, ba pentru germană, ori pur și simplu pentru îndrumare. E fascinant să vezi cum se perindă prin mâna ta mai multe generații, cum își spune cuvântul spiritul vremurilor, dar cum psihicul uman rămâne în esență neschimbat. Informațiile din cărți s-au dovedit de multe ori deosebit de utile, dar experiența directă e sfântă. În plan personal, mi-a dovedit-o și cea mai recentă etapă din viața mea: cea de bunică. O nouă perioadă pe cât de frumoasă, pe atât de rodnică, pentru că și ea mi-a deschis nenumărate perspective noi. La fel cum a făcut-o și fiica mea, nepoții mei nu încetează să mă învețe lucruri noi.