Bloggerul Ioana Marinescu ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre importanța dezvoltării socio-emoționale la copii, atât din perspectiva de mamă, cât și din perspectiva de comunicator.
Care a fost cel mai practic sfat pe care l-ai primit ca mamă și pe care l-ai da și tu mai departe?
Nu știu dacă am primit neapărat sfaturi, dar pot spune că am extras o „concluzie” valabilă pentru toate etapele de dezvoltare. Cu drag o transmit și eu mai departe tuturor părinților îngrijorați de diverse aspecte din dezvoltarea copiilor. Această concluzie este Ai răbdare!
Extins, aș spune că există etape și etape, unele mai bune, altele mai puțin bune. Fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare și particularitățile lui. Există de fapt foarte puține probleme cu adevărat reale (medicale, de cele mai multe ori) și totul va trece. Ce azi pare un capăt de țară, peste ceva timp va fi motiv de râs.
Când și cum ai realizat că fiica ta preia din comportamentul persoanelor din jur?
Cred că este un proces natural, nu pot spune că am observat un moment anume. Inițial, când era mică, fetița mea împrumuta din comportamentele mele, ale tatălui ei și ale personelor care îi erau apropiate. Atunci am realizat că sunt un model pentru ea și am încercat să fiu atentă la ce comportamente transmit. Acum, mare fiind, Ana este conștientă de influența pe care o au diferite modele sau persoane asupra ei și îmi spune de fiecare dată când i se pare ceva în neregulă. Discutăm mult și asta o ajută să se echilibreze și să se detașeze de ceea ce ar putea fi nociv pentru ea.
Ai influențat-o în vreun fel pe fiica ta în alegerea modelelor sale?
Nu există neapărat modele sau mentori „aleși”. Discutăm împreună și analizăm mai mult comportamente decât persoane, vedem ce putem lua bun din comportamentul respectiv sau ce este un exemplu mai puțin de urmat. Secretul la noi a fost dintotdeauna și a rămas comunicarea. Vorbim foarte mult și asta o ajută pe Ana să facă alegeri conștiente și informate.
Cât de îngrijorată ești în legătură cu diversitatea de conținuturi din mediul online?
Știu cam ce urmărește și deocamdată nu am motive de îngrijorare. Ana știe să îmi semnaleze orice conținut i se pare ciudat sau dacă este ceva ce nu înțelege. Nu o controlez, pentru că mi-a dovedit că nu este cazul. Dacă este ceva ce o frământă, vine și discutăm.
Ce sfat le-ai oferi părinților în ceea ce privește alegerea modelelor și a mentorilor?
Să discute foarte mult cu copiii, să nu încerce să se impună, ci să le explice copiilor importanța unor modele sănătoase. Să încerce să intre în lumea lor și să vorbească pe limba lor.