Autor: Cristina Coman, psihoterapeut și psiholog clinician
Cristina Coman, psiholog clinician și psihoterapeut, susține o relație între părinte și copil care se bazează pe o atitudine prietenoasă. O atitudine prietenoasă nu se traduce prin ceea ce noi înțelegem „cel mai bun prieten”, în special pentru că părintele nu poate și nici nu este recomandat să devină cel mai bun prieten al copilului său.
Este un lucru de la sine înțeles că în fața prietenilor oricine are deschiderea de a face orice, iar că atunci când primim un sfat din partea acestora avem libertatea de a alege dacă ținem sau nu cont de el. Prietenul este acea persoană care nu are întotdeauna capacitatea de a ne certa și nu se poate comporta cu noi precum o poate face și așa cum știe doar un părinte. Oricât de mare ar fi prietenia dintre două persoane, părintele este mai mult decât poate fi vreodată un prieten cel mai bun al copilului.
Fiecare părinte trebuie să aibă capacitatea de a-și menține locul pe care trebuie să îl aibă, care este de bază pentru creșterea și educația copilului. Dacă părintele se consideră și ajunge să fie prietenul cel mai bun al copilului său, limitele încep să dispară. În același timp, părintele nu trebuie să abordeze o atitudine superioară față de copil, dar copilul trebuie să știe că părintele este de bază pentru el, că poate lua o serie de măsuri care vor fi în favoarea sa, chiar dacă poate pe moment copilul nu le înțelege.
Părinții nu iau deciziile pe care le consideră corecte pentru copii din pricina faptului că se consideră superiori din punct de vedere intelectual, ci pentru că experiența lor de viață le oferă posibilitatea de a face alegeri mai bune. De asemenea, nu este necesară crearea unei impresii de competiție între părinte și copil, iar în același timp trebuie să îi ofere libertatea de a explora și de a-l asculta inclusiv atunci când se plânge de lucrurile pentru care părintele l-a avertizat deja.
Orice părinte are dreptul de a se supăra pe copilul său, dar nu trebuie să-i pună o etichetă în funcție de acțiunile sale ce pot fi singulare și care nu îl caracterizează în totalitate. Copiii traversează aceste perioade de experimentare, inclusiv a unor stări și trăiri, dar în funcție de modul în care trec prin acestea ajung să își formeze o oarecare personalitate, ce se poate schimba în timp.
A fi cel mai bun prieten pentru copilul tău nu este un ideal, dar a avea o atitudine prietenoasă cu acțiunile, dorințele și nemulțumirile copilului sunt elementele esențiale ale unei relații părinte-copil sănătoase.